La Tecuci nu e doar ca la Tecuci

Am o vagă senzaţie că la Tecuci nu e doar ca la Tecuci

Că e aşa cum e peste tot, cam la fel şi aşişderea, că e asemenea şi nu rareori similar, că e întocmai cu vremea şi cu vremurile, că are acelaşi iz sau că e în acelaşi curent, că timpul ne târâie şi pe noi aşa cum târâie lumea şi neamurile lumii…

Ce-ar mai rămâne ca la Tecuci ar fi nota locală, prostia îndesată în câte-o figură care nu mai izbuteşte să păstreze darurile lui Dumnezeu, deformându-se sub o încărcătură internă mai mare decât forţa pe care un contur sau o imagine îl au. După primul chip tâmp, celelalte, asemenea, se livrează ca normalitate.

Şi cum nimic nu e mai de acasă că variaţiunea pe aceeaşi temă, eşti şterpelit pe dată în peisajul anodin şi priveşti fără perplexitate, fără extazul descoperirii, fără încetare şi fără aplomb, aceleaşi forme şi expresii într-o continuă recuperare a ceea ce este şi a ceea ce nu e de găsit.

Şi aş vorbi fără încetare despre oraşul, oamenii, istoriile de la Tecuci. Aş vorbi şi dacă e ca la Tecuci şi doar la Tecuci; şi dacă e pe-aici, dar şi pe dincolo; şi dacă e şi-aici şi peste tot; şi dacă e doar în capul meu şi nicăieri în altă parte şi mai ales de aceea.

Şi, că tot veni vorba despre cap şi capete şi ce mai au ele, căpăţânile, sub înfăţoşare şi dincolo de faţoşire, ocupate binişor în bazinul Tecuciului sunt aproape toate câmpurile ideatice, iar ce-i rămas în sălbăticie nici nu contează: se ignoră, se cumpără, se minte, se manipulează… Restul să completeze în orice ordine, tecucenii, va rog!

Căci mintea nu mai e mintea şi minţile la Tecuci, ci mentalităţile. Asişti la un soi de ordine. E o ordine care a înţepenit, care nu ştie să fie nici mai mult, dar nici mai puţin de atât. Avem de-a face cu o minte care nu ajunge să între în deconstrucţie, pentru că nu e liberă. Se ştie că mintea e diferită de viaţă şi lume.

În lume se construieşte, se adaugă, se măreşte, iar pentru asta se urmăresc grafice, se evita riscurile, se iau în calcul aspectele de rezistenţă… O minte, adică o minte liberă aşa cum spuneam, deconstruişte ceea ce s-a construit atunci când ea, mintea, nu era acolo, fie că tu, acela de azi, erai prea mic, fie că primeai cu nesaţ ordinea lumii, fie că-ţi însuşeai ordinea ca o nevoie de conformitate, fie ţi se punea de undeva ordine, fie te făceai ordinea pentru restul lumii.

E drept că nu sunt suficient de încrezător în locul Fiinţei Esenţiale la Tecuci. Aş putea să cred că nu e un pământ locuit de spiritul subţire şi limpede al îngerilor, că tocmai de aceea nici dracului nu-i e cu ducă şi apucatului îi place să stea pe-aici la vedere.

Dar nici mulţi purici nu leapădă el printre tecuceni şi de voie, de nevoie, îi împins să-şi ieie tălpăşiţa, lăsându-şi vânduţii în plata iadului. Cinstit, nu prea ai cum să numeri, dar sunt atâtea bătălii, atâtea răfuieli, atâta gâlceava prin ocolul Tecuciului că nici Dumnealui, Domnul D. nu-şi mai bagă coadă.

Hăăăăăăăăt, ce-a mai trecut vremea! Şi-mi aduc aminte de câte toate, iar acuma mai cu samă de acelea câte le-am aflat şi le ştiu despre Tecuci şi tecuceni.

Oameni aceştia, de sălăşuiesc pe aici şi se numesc după oraşul lor, tecuceni, nu mai trăiesc demult boiereşte, dar nici tovărăşeşte. Într-o vreme tecucenii făceau tovărăşie, dar nici la întovărăşire nu îndrăznesc să se mai lase în seama, în nădejdea sau prietenia cestorlalţi.

Rău e că nici omenia nu se mai prinde în inima lor şi nici bucuria şi dacă mă gândesc bine parcă nici româneşte sărmanii nu mai ştiu să rămână la fire. Dar tecuceanul e sindromatic. Nebolnavi, dar cu îmbolnăvitul în mijlocul lor.

Îmi trec multe imagini ale Tecuciului prin faţă inimii, cu bune şi cu rele; cu bucluc dar şi cu iertare; cu haz dar şi cu obidă; de pus în vadul timpului, dar şi de îngropat; uitat definitiv, dar şi lăsat să curgă pentru altă judecată decât a noastră.

Şi dacă e încă vaier, îi pentru că tare mi se zdruncină sufletul când văd că la Tecuci cinstea e schiloadă din naştere, că tecucenilor prea degrabă li se înmoaie curajul, că la Tecuci fericirea rămâne debilă şi gângavă, iar bogăţia stă în onanie de dimineaţă pân’ adouza şi-apoi până scăpată, că tot la Tecuci bucuria nu creşte, nu se ridică, dar se prosteaşte şi se fuduleşte, că în mai tot Tecuciul sărăcia e sora cu râia, vară cu scărpinatul şi cumătră cu zgrepţănatul, că în mijlocul Tecuciului inteligenţa se prostituează, iar hoţul o curtează şi cel mai tare… dar cel mai şi mai tare, că la Tecuci ruşinii nu i s-a retras surghiunul.

Vieţuiesc la Tecuci, respir duhorile de aici şi îmi închipui încă ce parfum are acest timp care ne cântăreşte fără să ştim. Iar dacă vom ajunge la graniţa vieţii acesteia şi încă se va vorbi despre noi nu înseamnă că avem în faptele noastre tăria şi rezistenţa care să înfrunte vremea, dar putem pricepe de pe acuma că timpul a reuşit să salveze această urmă.

Şi iarăşi, dacă omul nu are priceperea vremii sale şi timpului sau, nu prea îi este în măsură să se caţăre pe istoriile trecute, fie ele de aici de la Tecuci sau de unde or fi fost ele, că timpul se scutură ca nimeni altul de căţăraţii fără adevăr şi fără măsură.

Advertoriale SEO

Optimizare website prin articole optimizate
Contactează-ne

Tecuci, 805300, jud. Galati

str. Traian, nr. 5

Tel: 0761.366.123

contact@seo-advertoriale.ro

Copyright © 2019  –  Bravico srl Tecuci